Te intorci acasa, seara, la 8. Mergi in fiecare zi pe aceeasi strada atat de familiara incat nici nu te mai obosesti sa observi detaliile care ieri nu erau acolo (sau erau?).

Cari sacose. La fel ca si femeia din fata ta. La fel ca si cuplul din fata ei. Toata lumea cara sacose. Bine, poate unii sunt norocosi si au sacosele carate de altii. Oricum, sunt zile cand te cari pe tine. Dimineata la serviciu, seara acasa.

Si acasa, lasi sacosile in hol, obosit. Simti ca parca respiri mai greu. ‘Ai cumparat prea multe azi!’. Cu toate ca anul si anul trecut cumparai la fel dar puteai sa respiri normal.

Simti ca a mai trecut un an totusi, nu? A mai trecut un an peste tine. Si peste cei din jur. Bunicii sunt sau nu mai sunt, sau poate sunt si nu mai sunt in acelasi timp, parintii au mai multe riduri care ieri nu erau (sau erau?), parca si tu ai mai multe fire de par alb, ignori si intri pe Facebook sa treaca timpul si te minunezi cum copilul unei fost colege a putut sa creasca atat de mult intr-un singur an. Da,da, chiar a mai trecut un an. Vezi cum cresc copiii din jurul tau si parca dimensiunea temporala a vietii tale capata o alta viteza si stai si te intrebi: bai nene ce se intampla? Anul trecut eram si eu copil si singura preocupare era cum sa fac sa ma distrez mai mult cu prietenii! … Sau nu era anul trecut?

Incerci sa iti aduci aminte dar amintirile devin mai vagi. Iarasi cazi intr-un gol si nu mai simti timpul. Timpul… ala care e o iluzie, care nu exista, si pe care nu il avem.

Si cu toate astea te uiti la ceas. Stii ca mai ai vreo 3 ore din ziua de azi pana sa cazi lat de oboseala. Si te gandesti cum sa faci sa ai mai mult… timp?

Sa ai jobul mai aproape de casa sa nu faci mai mult de 40 min pe drum, sa nu mai stai peste program, sa te trezesti dimineata fresh sa ajungi la program, sa iti gestionezi mai bine toate lucrurile pe care le ai de facut in afara jobului, sa fii mai eficient si mai productiv, sa fii mai organizat si sa speli vasele intotdeauna dupa ce mananci, amin! Da, ar fi frumos daca ai putea.

Stiu, nu prea iti vine sa te gandesti la lucrurile astea, pentru ca daca te-ai gandi, ti-ar aparea un sentiment hipiot sa iti vinzi tot ce ai si sa pleci si tu in jurul lumii ca ex-bancherul ala pe care il ai pe Instagram. Si nu ai curajul sa faci asta, asa ca spulberi repede gandul si zici: hai ca nu e asa grav, o sa incep de maine sa ma trezesc mai devreme si o sa fie mult mai bine! Ce sa zic, mult noroc cu snooze-ul de la alarma.

Dar chiar si asa, te intrebi la un moment dat ce rost are totul? Ce rost are sa alergi atat de mult? Sa citesti in continuu, sa scrollezi in continuu, sa cauti, sa vezi, sa faci, sa lucrezi, sa planifici, sa te ingrijorezi, sa calculezi … IN  CONTINUU! Viata e atat de mica, viata e atat de minuscula incat maine, mi-e teama ca da, ma voi trezi mai devreme, dar fiindca voi avea 60 de ani si nu o sa mai pot sa dorm mai mult de ora 6 dimineata.

Toata lumea merita o pauza. Ia-o pe alta strada, uita-te la copacul ala din colt, intra intr-un magazin in care nu ai mai intrat doar asa ca sa te uiti, schimba postul tau TV preferat pe altul macar pentru 5 minute, asculta o melodie noua, cumpara-ti o haina cu o culoare pe care nu o porti de obicei, schimba-ti gelul de dus, parfumul, rujul, ia-ti ciorapi colorati, fa orice lucru mic pe care nu il faci in mod normal.

Sau macar o zi de ne-carat sacose. Macar o zi sa dea comanda de pizza femeia din fata mea.

Semnat, geamanul PRP

(pesimisto-realisto-pragmatic)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: