Tin minte ca de cand sunt mica, cand vedeam in vreun film de epoca o tipa care scria cu penita sau cu pana sau cu whatever, un fel de scris vechi si romantic, faceam ochii mari si ziceam ‘woa, ce tareee ar fi sa pot sa scriu si eu asa!’. Si cum eu am o teorie, conform careia, lucrurile care iti plac merg undeva ascunse alaturi de tine oricat de multi ani ar trece, m-am trezit anul trecut intr-un magazin cu art stuff, in fata unui raft, cu tocuri si penite de forme diferite. De unde chiar mi-am luat un set de penite, si am plecat fericita acasa.
Si am ajuns acasa, si am desfacut repede cutia, am pus o penita in toc, si am inceput sa mazgalesc. Ce zici ma nene? A fost un soc sa vad ca nici macar nu reuseam sa tin cum trebuie tocul in mana. Ma asteptam sa fie greu. Mi-am imaginat ca, la fel ca orice alt lucru frumos in viata, trebuie sa exersezi, insa am ramas uimita cat de tare e treaba asta cu penitele, de diferite forme, diferite dimensiuni, diferite unghiuri, diferinte spatii intre medianele literelor, ce sa mai? E o arta in sine!
Si am exersat. Am citit pe net, m-am uitat pe youtube, am cumparat o carte speciala pentru caligrafie. Am si recunoscut chiar cu jumatate de voce ca poate pur si simplu, nu sunt suficient de indemanatica pentru asa ceva. Asa ca, mi-am cumparat carioci cu varf de pensula, am zis hai sa imi incerc norocul cu brush calligraphy :))) [doar nu era sa renunt complet la ce voiam, nu?]
Anyway, a mai trecut ceva timp, m-am obisnuit sa ma distrez in fiecare dimineata la cafea cu markerele mele speciale. Dar, ieri, am ajuns iar in magazinul ala. Am ajuns iar la raftul cu penite. De data asta doar m-am uitat, dar mi-am luat un tus rosu ca doar nu era sa plec cu mana goala si doar imi trebuia si tusul ala neaparat! (?!?!)
Am ajuns iar acasa, am zis hai sa mai incerc o data. E uratica dezamagirea cand vezi ca nu iti iese bine ceva ce iti doresti. Dar cat de tare e sentimentul cand vezi ca daca perseverezi suficient de mult, lucrurile incep sa mearga? Cat de tare e?? Foarte!
Probabil m-a ajutat cumva faptul ca efectiv m-am jucat cu niste ‘pensule’ in fiecare zi. Cert e, aseara am reusit sa fac sa imi iasa, cat de cat bine, pentru prima data, alfabetul roman. Happy, happy, joy, joy!

Concluzia unei zile fericite? Continua in ceea ce iti face placere chiar daca nu iti iese lucrurile perfect. Continua doar pentru ca iti place si nimic mai mult. Si intr-o zi, poate vei avea surpriza unei reusite 😀

 

One thought on “Primii pasi in caligrafie, cu penita cu tot!”

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: