Daca te-ai hotarat ca vrei sa te apuci de un hobby nou cum ar fi caligrafia, atunci trebuie sa stii cam care e treaba cu penitele si tocurile disponibile [mai ales pe la magazinele de la noi].  Artista Ioana din mine a zis „gata, hai sa cumparam chestii sa scriem frumos!”. Zis si facut. Totusi, ar fi fost dragut sa gasesc informatie relevanta dinainte sa cumpar nestiutoare primul set de penite care mi s-a parut mie ca ar fi interesant. Dar, cum de obicei ma avant intr-o directie fara sa stau pe ganduri prea mult, am cumparat, am incercat, am exersat si am … facut o selectie dupa aceea 😬. In caz ca ajunge cineva interesat de subiectul asta sa se documenteze, poate o sa fie de ajutor informatiile de mai jos.

Tipuri de tocuri pentru caligrafie

Toc normal de scris– il gasiti in magazine de arta, se foloseste cam pentru toate tipurile de penite de scris. Are in interior 4 bucatele de metal ce prind penita si o fixeaza in toc. Nu este compatibil cu penitele de desen sau cu penitele tubulare.

Tocul de caligrafie japonez: este un toc in care se poate fixa orice tip de penita: de scris, de desenat sau tubulara. In toc sunt doua inele de dimensiuni diferite in care se pot fixa penitele. Acest tip de toc il puteti cumpara [din ce am gasit eu pana acum] impreuna cu 5 penite drepte. Exemplu aici.

Toc pentru penite de desen sau tubulare: este un toc de lemn subtire, cu un spatiu in centru pentru fixarea penitelor de desen.

Toc de scris oblic: folosit pentru caligrafia oblica, tip copperplate. Din pacate eu nu am gasit acest tip de toc in Romania, ci doar in magazinele din afara (exemplu aici), si sunt special create fie pentru dreptaci, fie pentru stangaci.

 

Tipuri de penite pentru caligrafie

Penite italice: potrivite pentru orice tip de caligrafie ce prezinta colturi, cum ar fi caligrafia romana, cea italica, gotica sau unciala. Acestea difera in functie de unghiul pe care il are capatul penitei, fie taiate drept cum sunt cele de mai jos, fie la un anumit unghi cum sunt cele din a doua poza. Daca unghiul este spre partea dreapta, acestea sunt destinate dreptacilor, iar cele spre stanga … se subintelege .

Penita pentru caligrafie italica, gotica sau unciala

Penita pentru caligrafie italica, gotica sau unciala. Leonard Tape

Si de aici incepe universul minunat al penitelor, fiecare cu anumite specificatii, in functie de producator, marime, material, inclinatii, colturi etc. Singurul site gasit de mine, cu informatii destul de complete este kallipos.de. Aici puteti vedea zeci de tipuri de penite si puteti gasi o gramada de informatii si sfaturi despre arta caligrafiei.

Penite cu varf: sunt penite cu un varf ascutit si fin, si sunt caracterizate printr-o flexibilitate foarte mare in momentul presiunii, pentru a crea diferenta intre liniile fine si liniile groase. Ca si in cazul penitelor italice, exista zeci de producatori cu diferite marimi, si grade de flexibilitate, dupa cum puteti vedea aici.

Acest tip de penita se foloseste pentru caligrafia clasica englezeasca Copperplate, sau pentru ceea ce se numeste acum, caligrafia moderna.

Penite pentru desen: cele mai mici penite posibile, cu o montura de doar 3mm, cu un varf extrem de ascutit si de fin. Acest tip de penita este folosit pentru desen, desen tehnic, in special pentru desenele de tip manga.

Penite rotunde: tip de penite ornamentale, cu un varf plat si rotund. Sunt folosite fie pentru elemente decorative, fie pentru o caligrafie fara variatii de marime a tuselor.

Penite poster: dupa cum spune si denumirea, acest tip de penite sunt folosite pentru postere, afise, caligrafie cu litere mari, avand capatul foarte lat.

Set 2 tocuri + 12 penite – Student Artist Set

 

Cand m-am hotarat ca vreau sa incep sa invat caligrafie, evident, habar nu aveam care e treaba cu penitele si ce poti face cu ele. Asa ca m-am dus si mi-am cumparat direct un set, cel Manuscript Student Artist Set, ca poate poate ceva tot o iesi bine.

Setul este format din:

  • un toc universal
  • un toc pentru penite de desen
  • 4 penite tape – producatorul spune ca acestea sunt fie penite ornamentale cu rezervor, fie pot fi folosite pentru caligrafia oblica cu inclinatie spre dreapta. Eu le folosesc acum pentru caligrafia romana desi trebuie sa recunosc, la inceput nu m-am putut descurca mai deloc cu ele. Am cumparat si o serie de penite italice cu varful drept sa ma obisnuiesc si sa invat intai literele, dupa care am revenit la acestea. Neavand un toc oblic e destul de greu pana iti formezi mana sa le poti folosi la unghiul potrivit.
  • 3 penite ornamentale cu varful rotund
  • 1 penita poster
  • 1 penita de desen
  • 1 penita Crown – penita cu varf ascuti, flexibila, pentru scris Copperplate
  • 1 penita School – penita de stilou clasica, pentru scris
  • 1 banda magnetica

Desi am citit succint inainte sa imi cumpar ceva, concluzia mea este ca oricum trebuie sa experimentezi si sa le incerci pe toate, ca doar asa o sa afli cu ce te simti confortabil, si mai ales, ce anume iti place cel mai mult.

Totusi, ca sfat, trebuie sa te hotarasti in primul rand ce tip de caligrafie vrei sa exersezi? Vrei sa practici o caligrafie fluida, feminina de tip victorian? Atunci trebuie sa iti iei o penita flexibila, cu varful ascutit. Vrei sa inveti caligrafia gotica? Atunci cumpara doar penite italice pentru inceput. Tocmai pentru ca trebuie sa exersezi foarte mult, nu prea are rost sa cumperi din prima prea multe modele de penite […cum am facut eu 😒]. In rest, e vorba doar de timp, rabdare si perseverenta, la fel ca la orice alt hobby 😀. Enjoy!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: